Asistent medical generalist debutant PL

Spitalul Orăşenesc „Regele Carol I“, Costești, județul Argeș organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuţie, vacante, de asistent medical generalist debutant PL, la Compartimentul Anestezii și Terapie Intensivă.


[cgcontractual]
[cscontractual]

  • cerere de înscriere la concurs adresata conducătorului autorității sau instituției publice;
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  • copiile documentelor cane sa ateste nivelul studiilor în specialitate și ale altor acte care atesta efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atesta îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  • carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele cane atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  • cazierul judiciar;
  • adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  • curriculum vitae;
  • taxa de înscriere – 50 lei;
  • certificat de membru și adeverință eliberată de O.A.M.G.M.A.M.R. Argeș.
  • diplomă de bacalaureat și școală sanitară postliceală de specialitate.

[cal]

  • 20 noiembrie 2019, ora 15.00 – termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 29 noiembrie 2019, ora 10.00 – proba scrisă;
  • 04 decembrie 2019, ora 10.00 – interviul.

[dosarcontractual]

Relații suplimentare se obțin la Spitalul Orăşenesc „Regele Carol I“, cu sediul în oraşul Costeşti, str. Industriei nr. 19, judeţul Argeş, tel. 0248.673.550.

, , Read More

Leave a Comment